Uganda, țara pe care Winston Churchill a numit-o „Perla Africii” este străbătută de Ecuator și a fost una dintre ultimele părți ale continentului atinse de exploratori. Primii britanici ajunși aici au fost Speke în 1862 și Stanley în 1875. Când au ajuns ei, zona era împărțită în 4 regate-Buganda, Ankole, Toro și Bunyoro.
Ea a devenit Protectorat Britanic în 1896 și a păstrat acest statut până în 1962, când și-a câștigat independența. Primul prim-ministru al țării a fost Obote iar Mutesa a fost primul rege ales președinte!!! Colaborarea a fost de scurtă durată, pentru că în 1966 Obote l-a trimis pe Idi Amin, pe care il numise comandant, să atace palatul iar regele a fost trimis în exil în Marea Britanie.
Cum, „cine sapă groapa altuia, cade în ea”, Obote a fost înlăturat de la putere, chiar de catre... comandantul său militar în timp ce era plecat în străinătate. Au urmat cei mai sângeroși 7 ani din istoria țării. Idi Amin ne este cunoscut și nouă românilor pentru că a fost unul dintre „prietenii” lui Ceaușescu. Se spune că în timpul conducerii lui ar fi fost uciși 500.000 de ugandezi. Regimul de teroare a luat sfârșit în 1979, când Idi Amin a atacat Tanzania. Aceștia au ripostat și l-au sprijinit pe Obote să se întoarcă la conducerea țării.
Cu o istorie atât de încâlcită și plină de violență, îți e foarte greu să crezi că această țară a devenit stabilă, accesibilă pentru turiști și cu o economie în creștere. Actualul președinte, Museveni, a fost cel care l-a înlăturat pe Obote de la putere și a reinstaurat „democrația”. Astfel, în 2013, Uganda a fost denumită drept „cea mai bună destinație turistică” de către revista National Geographic.
UGANDA
LOCALIZARE
-în estul Africii, în zona marilor lacuri, se învecinează la est cu Kenya, la nord cu Sudanul de Sud, la vest cu Republica Democratică Congo, la sud-vest cu Rwanda și la sud cu Tanzania
CAPITALA-Kampala
FORMĂ
DE GUVERNĂMÂNT-republică
POPULAȚIA-34 de milioane de locuitori
LIMBA-engleza este limba oficială
MONEDA-shiling ugandez
RELIGIA-majoritar creștină (86,7%), 11,5%musulmani, 0.3% hinduși
IMN-Oh Uganda, land of beauty
HABARI
După ce am trecut frontiera, am schimbat nu doar țara ci și banda. În Rwanda, fostă colonie franceză, se circulă pe partea dreaptă pe când în Uganda, fost protectorat britanic se circulă pe partea stângă.
Limba oficială este engleza dar limba vorbită este un mix cu limba locală, luganda, așa numita uglis (un fel de romgleză😊). „Habari” este, evident, salutul lor!!!
Cu mama, la intrarea în țară
Kabale, școală primară.
Atunci când găsești în același loc și Dubaiul...și paradisul cumpărăturilor
Și, iată și lacurile...
La sfărșitul acestei zile pline în care ne-am trezit în Rwanda, am vizitat capitala, am străbătut țara, am trecut granița și am ajuns în Kabale, am adormit tun cu gândul la aventura care ne aștepta în următoarea zi.
Scopul principal al călătoriei noastre a fost trekkingul în Bwindi Impenetrable National Park, unul dintre puținele locuri de pe Pământ unde mai pot fi văzute gorilele de munte. Statisticile arată că în acest moment pe glob se mai găsesc aproximativ 700 de gorile de munte. Aproape jumătate (300) trăiesc în această rezervație. Restul de 400 sunt în Virunga Volcanoes din Rwanda, Uganda și Republica Democrată Congo.
Guvernul permite intrarea în rezervație a maxim 50 de persoane pe zi. Ei sunt împărțiți în grupuri de aproximativ 7 persoane. Fiecare grup vizează o familie de gorile. În Bwindi au fost identificate 36 de familii de gorile, din care 12 sunt umanizate (adică, sunt obișnuite cu prezența oamenilor în apropierea lor). Traseul parcurs până la întâlnirea cu acestea poate să varieze între o oră și jumătate și nouă ore. Am plecat însoțiți de un ghid iar pe parcurs ni s-au mai alăturat doi, unul singur avea pușca, ceilalți erau înarmați cu macete. Alți 3 ghizi plecaseră foarte devreme, înaintea noastră, să le caute. Ambele grupuri aveau stații prin care puteau să comunice.
Cum nu ești la ZOO, dacă ai baftă poți să intâlnești gorilele, dacă nu, poți să mărșăluiești o zi intreagă pe munte și să te întorci nemulțumit. Evident că întreaga echipă face tot posibilul ca asta să nu se întâmple...
Am început traseul cu semne favorabile. Când eram, încă, în mașină am văzut venind din sens invers o alta care avea pe ea steagul României, alături de cel al Ugandei??? Dedesubt era scris cu litere mari, în limba română, „Misiunea Speranța”.
Așa am aflat despre un preot român care s-a mutat în Uganda, Kisoro, pentru că așa se numește acel sătuc de munte. El îi ajută pe oameni să își costruiasca case, le oferă haine și hrană și le trimite copiii la școală. Întreg satul îl cunoștea pe Parintele Daniel!!! Am beneficiat și noi de pe urma generozității sale pentru că toată lumea devenea extrem de binevoitoare atunci când auzea că suntem români...
No coment!
Hope comunity prep school
Motto-together for success
Micuța școală din sat, construită, probabil, de preotul român...
După ce am lasat mașina la baza traseului, făcusem doar câțiva pași când un camion care transporta cartofi ... și câțiva oameni, a oprit iar „călătorii” ne-au făcut semn să urcăm. Astfel, așezați printre sacii de cartofi am reușit să scutim o parte considerabilă din drum, care ar fi fost probabil și cea mai plictisitoare a traseului. Atunci am simțit că urmează să avem o zi bună, în care vom întâlni gorilele.
La plecare...
Si le-am întâlnit... după vreo 3 ore,3 ore și jumătate de traseu, în cea mai mare parte urcuș, cu cărări uneori largi, alteori atât de înguste încât însoțitorii noștrii trebuia să croiască drum cu macetele. Vegetația era foarte variată, de la copaci de zeci de metri inălțime, pe care se cățărau liane, până la ferigi și ierburi, unele joase iar altele atât de înalte încât aproape că mă depășeau în înălțime. Din când în când găseam zone în care iarba era culcată la pământ iar pământul era răscolit. Erau zonele pe unde trecuseră elefanții!!! Da, în acești munți trăiesc și elefanți, și încă unii dintre cei mai mari din Africa, și evident din lume
La scurt timp după ce am început urcușul pe telefonul mamei am primit un mesaj de bun venit în...Congo.😊 De ce? Am aflat la primul popas, la ieșirea din pădure, într-un punct înalt de unde puteai să privești o vale superbă, precum și toți munții din jur. Unul dintre munți era rwandez, unul congolez iar cel pe care ne aflam noi, evident, ugandez....
Bun venit în Congo!
Valea dintre cele trei țări
Pe traseu.
Gorilele de munte împart 98-99% din materialul genetic cu oamenii și sunt rudele noastre cele mai apropiate, după bonobo și cimpanzei. De aceea este foarte important să fii sănătos atunci când mergi „în vizită” pentru că le poți îmbolnăvi. Din păcate pot fi ucise chiar și de o banală gripă, fapt regretabil la o specie aflată pe cale de dispariție.
Ghizii noștrii comunicau permanent prin stații cu cei care se aflau deja pe munte. Ne-au cerut să nu facem zgomot pentru că gorilele se tem de oameni, și ar fi putut să se îndepărteze.
Primele gorile pe care le-am văzut au fost o mamă cu puiul ei. Am fost extrem de bucuroasă când am văzut puiul care ne privea curios din tufișuri. Bucuria a fost înlocuită, însă rapid de teamă pentru că în entuziasmul general, una dintre colege s-a apropiat prea tare de gorila mamă și a călcat pe o ramură care a făcut zgomot. Gorila s-a speriat și în primul moment a părut că vrea să o atace.
Câțiva membri ai familiei în ipostaze diverse
Am petrecut în jur de o oră alături de familia de gorile, urmărind fiecare membru. Eu, însă, mi-am depășit cu greu teama, și doar aproape de final, cănd m-am apropiat de un mascul, care nu a bătut în retragere ci, din contră, se așezase cu mâinile încrucișate (ca bătrânele la țară) și ne privea calm, parcă cu înțelegere, cum ne agitam și îi faceam fotografii.
Pe drum.
Peisajele sunt fantastice
Drumul de întoarcere a fost mai lung decât cel de la venire pentru că de data aceasta nu am mai întâlnit vreun camion 😊. În schimb ne-am întâlnit cu copiii care se întorceau cu caprele de la păscut.
Misiune îndeplinită!
Completând formularul cu impresii...
La sosirea în sat, am băut suc și am mâncat o lipie la„ pub”, alături de localnici. Oamenii sunt extrem de prienoși. Citisem despre ei că nu știu să spună nu, și că sunt de acord cu ceea ce li se propune doar pentru a mulțumii oaspeții. Sunt cei mai fericiți oameni din Africa de Est, conform World Heppiness Report din 2013, nu pentru că ar fi mai bogați decât vecinii lor, ci pentru că sunt pozitivi, optimiști și știu să se bucure de viață😊!!!
Copiii care se întorceau cu caprele de la păscut
...și restaurant.
