„Dacă m-aș putea întoarce în vreunul din momentele vieții mele,m-aș mai plimba o dată prin safari alaturi de Bror”- spunea Keren Blixen, autoarea romanului „Out of Africa” spre sfârșitul vieții.
Ecranizarea romanului scriitoarei daneze, filmul cu același nume în care Meryl Streep joacă împreună cu Robert Redford a primit șapte premii Oscar și încă patru nominalizări!!!
Scriitoarea a locuit în Africa 13 ani între 1914 și 1931, ani care au fost cei mai fericiți din viața ei, după cum reiese și din roman .
După apariția acestei cărți tulburătoare, inspirate din chiar povestea de viață a autoarei, pentru oricine a încercat să descrie locurile și oamenii misiunea a devenit aproape imposibilă.
Prin urmare, nu mi-am propus să schimb ceva din descrierea ei, ci din contră, să intăresc faptul că lucrurile nu s-au schimbat aproape deloc în acești 100 de ani. Și tocmai în asta constă atracția aproape magică pe care o exercită locurile!
Când ne-am trezit în dimineața următoare, soarele ardea deja destul de puternic, doar eram la Ecuator! Imediat după micul dejun, ne-am reluat locurile în mașinile „decapotabile” pentru ceea ce urma să fie o zi memorabilă!
Mă abțin cu greu să vă descriu din nou zebrele, girafele, bivolii, gazelele sau antilopele gnu, pentru că acestea pot fi întâlnite la tot pasul !!!
O să vă vorbesc în special despre animalele pe care nu le văzusem până atunci, dar și despre reântâlnirea cu leii și gheparzii. Pentru că aici te aflii în mediul natural de viață al animalelor, și nu la ZOO, totul depinde de noroc.
Văzusem doar trei animale din grupul greilor și era ultima zi de safari. În prima parte a zilei l-am văzut și pe al patrulea! Elefantul african pe care am avut șansa să îl vedem era o mămică cu doi pui. Inițial i-am zărit foarte departe, dar treptat, treptat au venit până la câțiva pași de noi și am putut să îi admirăm în voie.
Elefanții africani
...și eu când i-am zărit.
Erau. încă, destul de departe de noi.
ELEFANTUL este animalul terestru cu cele mai mari dimensiuni dar și cu cea mai bună memorie.V-am povestit că mă îndrăgostisem de aceste animale mari dar blânde, atunci când am fost în jungla din Nepal și imi doream foarte tare să îi văd și în libertate. Din toate timpurile, cercetătorii au fost fascinați de inteligenta lor. Sunt singurele animale care încearcă să le ajute pe cele bolnave sau rănite. Se știe că atunci când un alt elefant e rănit ceilalți se strâng în jurul lui, îl mângâie cu trompa și incearcă să gasească mijloace care să îi aline durerea. Dacă un pui rămâne orfan, el va fi adoptat automat de o altă mamă care alăptează!!! Moartea unui elefant provoacă durere în întreg grupul, acesta fiind „jelit” și „priveghiat”.
Puii de elefant cântăresc peste 100 de kg la naștere, sunt alăptați o peroadă îndelungată , 4-5 ani. Mamele sunt foarte atente cu puii, iar educația acestora este un proces lung,care durează între 11 și 15 ani,când puii de sex masculin sunt alungați din grup.
Elefantul african sau de savană este cel mai mare exemplar al speciei și mamiferul cu urechile cele mai mari. Acestea au forma continentului și o suprafață totală de 8 metrii pătrați. Spre deosebire de cei indieni, la care doar masculii au fildeș la cei africani si femelele posedă aceste podoabe impresionante. Fildeșii încep să crească în jurul vârstei de doi ani și continuă să crească toată viața, ei reprezintă un indiciu al vârstei. Stiați că și elefanții pot fi dreptaci sau stângaci? Da, ei folosesc cu preponderență un singur fildeș! Și mai știați că elefanții dorm, în general, doar 2-3 ore pe zi?
La scurt timp după ce ne-am despărțit (cu greu) de cel mai mare mamifer terestru am întâlnit...ce credeți...cea mai mare pasăre care trăiește, în prezent în lume. Nimeni altul decât struțul,ale cărui dimensiuni în mediul natural de viață ne-au lăsat fară cuvinte ! 😮
Struțul
În timpul „ședinței foto” a schimbat decorul de trei ori (avantajul picioarelor lungi) 😃
Masculul poate atinge între 210 și 275 cm lungime și până la 150 de kg iar ouăle lor pot ajunge până la 1,8 kg!!! Deținătorul tuturor recordurilor din neamul păsăresc ne-a privit nepăsător de la distanță...și de la înălțime,evident !
După întâlnirea cu cel mai mare animal terestru și cea mai mare pasăre din lume venise timpul să întâlnim și ceva mic,chiar foarte mic... Dar acesta nu era un animal,sau o pasăre...
Ce credeți,băteam noi savana în sus și în lat, când,ce să vezi,un aeroport...Nici dacă am fi întâlnit un mamut la păscut, cred că nu am fi fost așa de uimiți! Era cel mai mic aeroport pe care îl văzusem eu,vreodată (și am văzu câteva...), posibil și din lume, dacă există un astfel de top. Da, poți să aterizezi direct în savană printre animale și să te aștepte un masai la scară! Despre formalitățile de check-in nu aș știi să vă spun prea multe...😊
Cel mai mic aeroport din lume...sau cel mai mare!!!
Depinde cum îl privești...
Și, iată cum arată o aterizare!
Nu,nu am fost noi pasagerii...
În aeroportul domestic din Nairobi,fotografia era expusă pentru a demonstra serviciile de calitate ale companiei Safarilink
Tocmai atunci când credeam că nimic nu ne mai poate surprinde, am întâlnit din nou o familie de lei, de data aceasta fără agitație, chiar în drumul nostru. Ne apropiam de prânz și era extrem de cald afară. Leii, vreo 6-7 își făceau siesta. Aleseseră un grup de stânci de la înălțimea cărora puteau să supravegheze tot ce se întâmplă pe distanțe de câțiva km în jur.Aveau,care mai de care poziții care exprimau relaxarea. Doar un singur mascul s-a trezit și și-a îndreptat atenția, pentru scurt timp, spre noi .Cum erau împrăștiați, de o parte și de cealaltă a stâncilor, nu am reușit să îi numarăm.
Leul,
leoaica cu un pui,
... și alți 2 sau 3 pui.
ȘACALUL este, după cum probabil știți, un mamifer carnivor din aceiași familie cu lupul. Cel din Africa este denumit Șacal Auriu African, este diferit de cel din Europa sau Asia și era ultimul animal despre care m-aș fi așteptat să spun că mi-a plăcut...Dar, da, mi-a plăcut! Cei pe care i-am văzut noi erau un grup format din 7-8 membrii,în marea lor majoritate pui.Aceștia erau niște „cățeluși” extrem de drăgalași care se hârjoneau la umbră. Am aflat și că, datorită concurenței pentru hrană cu animale mari precum leul, leopardul, sau ghepardul, aceștia nu duc o viață tocmai ușoară în savană și, astfel am început să îi privesc mult mai blând decât aș făcut-o înainte de a ajunge aici...
Pui de șacal
Când ne-a văzut, mama s-a îndepărtat,probabil pentru a ne distrage atenția de la pui.
Am surprins și o poziție de „supunere” ...
Când tocmai ne retrăgeam spre satul de masai, tot spontan, fără nici un averisment prealabil am văzut o familie de hipopotami, care, paradoxal,deși era miezul zilei, nu erau în apa,ci se ascunseseră la umbra unor tufe.Simțindu-se în siguranță, o gâscă egipteană se făcuse stăpână pe întreaga baltă 😏.
Hipopotamii,
...și gâsca.
Dacă ați crezut cumva că am avut o zi care stă să explodeze de emoții să știți că așa este, dar ele erau doar la început.Dacă în articolele anterioare i-am vizitat pe Timon, Pumba,Regele Leu și toți ceilalți locuitori ai savanei,acum urma să facem acea călătorie în timp mult așteptată. Urma să ne întoarcem cu câteva mii de ani în urmă , să încercăm să patrundem tainele vieții unui trib care a rămas aproape neschimbat în tot acest timp !!!
Înțelegeți că muream de nerăbdare să aflu unde trăiesc, cum trăiesc,din ce trăiesc și cum își pregătesc copii pentru viață acești războinici neînfricați.
Am parcat mașinile la marginea satului,unde am fost întâmpinati de un tânar care părea născut la Londra, dacă judecai după cât de bine vorbea engleză și de un bătrân,care nu a intervenit în discuție. El stătea sprijinit în două bâte și supravegea totul, cu aerul unui om care a înțeles tainele întregului Univers.
Șeful de trib
Apoi, treptat, unul câte unul, au început să se strângă în jurul nostru membrii tribului. Barbații au apărut primii și ne-au întâmpinat cu un dans de „bun venit”, apoi au urmat dansul și cântecele de întoarcere de la vânătoare și întrecerile în sărituri.După ce demonstrația acestora a luat sfârșit au apărut femeile care ne-au întâmpinat, evident, tot cu un dans de „bun venit”, doar că ele s-au limitat la acesta. Când au terminat ne-au băgat și pe noi în horă. În prealabil ,fără să ne putem împotrivi, ne-au agățat coliere la găt, doar-doar ne-om încadra în peisaj. Nici o șansă!!! La recomandarea tuturor siturilor pentru turiști eram ,cu toții, îmbrăcați în haine de camuflaj, pe când ei erau îmbrăcați atât de viu colorat. Nu am putut să nu mă întreb la ce ne folosea camuflajul, când, oricum nu aveam voie să părăsim mașinile, pe când ei umblă liber printre animalele sălbatice îmbrăcați în roșu,verde și portocaliu...
În tot acest timp,șeful tribului supraveghea totul cu mare atenție.Ierarhia în sat se stabilește doar pe criterii de vârstă, nu e nevoie de campanii electorale scumpe sau de afișe lipite pe stâlpi. Astfel, șeful de trib este cel mai vârsnic membru al tribului. Simplu!!!
În sat casele erau așezate în forma de cerc, lipite una de cealaltă. Seara, când vitele se întorc de la păscut, curtea ,limitată la exterior de case, le oferă adăpost pentru eventualele atacuri ale animalelor sălbatice. Bogăția unui masai este apreciată în funție de numărul de vite. Ulterior am aflat că la fel de important este și numărul copiilor. Dacă ai doar vite și nu ai copii tot sărac ești considerat...și invers.
Următoarea senzație pe care am avut-o la intrare în curte, după emoție, a fost.... mirosul de balegă. Am fost sfătuiți să nu o evităm ci, din contră, să călcăm în ea pentru că aduce noroc😊.
Casele eau foarte mici,lipsite complet de geamuri. Construcția lor cade în sarcina femeilor iar ingredientul principal este...balega!!!
Casele erau așezate ”în cerc”
... eu incepusem, deja, să mă obișnuiesc cu... norocul
După ce ne-au demonstrat cum pot să aprindă focul fară chibrituri sau brichetă, ne-au prezentat spitalul, mai exact doi copaci care se aflau în curte.Unul era folosit în tratamentul malariei iar celălalt în îngrijirea dinților. Astfel, aproape fiecare masai avea în gură câte un băț, cu care își curăța dinții, din când în când...
Reușita!!!
Tânăr războinic
Ghidul masai... în fața spitalului😊
Relaxare...
Dacă până aici am cântat, dansat și ne-am împrietenit cu ei, atunci când ne-au invitat in casă întoarcerea in timp a devenit „dureroasă”.Casa era foarte ,foarte mica și pentru că nu avea geamuri, era complet lipsită de aer și lumină. Avea două camere,dar numai una era folosită de oameni. În ea era un „pat”mare, facut din rămurele acoperite cu piele, destinat adulților și unul mai mic pentru copii. Cealaltă încăpere era rezervată iezilor și vițeilor. Focul se făcea în mijlocul incăperii dar pentru că fumul nu avea pe unde să iasă, atârna pe tavan, precum ciorchinii. Ghidul ne-a explicat că atunci când cineva tușește ,fumul strâns este adăugat în apă și i se dă să bolnavului, în loc de medicament.... Sincer, îmi doream să ies cât mai repede, dar pentru că mi-a fost teamă să nu îi jignesc am așteptat „cuminte” pe pat pâna când s-au a terminat explicațiile.
Ghidul...la intrare în casă
Casele nu au geamuri.
Aerul și lumina inră doar prin acest mic orificiu din perete!!!
Bucătăria...
În dreapta se zărește și patul.
În casă!!!
După vizită, ne-au invitat în spatele caselor ,unde era amenajată o „piață”. Aici, fiecare familie avea câte o tarabă cu produse de vânzare - brățări, coliere, statuete și...chiar săgeți. Atmosfera a devenit, din nou foarte veselă. Uimitor pentru noi a fost că 14, din cei 300 de masai care locuiau în sat știau engleză!!! Lângă fiecare adult, posibil cumpărător, s-a alăturat unul dintre aceștia. Ne-au spus că banii îi folosesc pentru a trimite copii la școală și ne-au invitat să alegem tot ce ne interesează, prețul urmând să fie negociat la final,în funcție de numărul produselor. La negociere, surpriză, în jurul nostru s-au strâns toți cei de pe tarabele cărora luasem căte ceva... Prețul cerut inițial este foarte mare, dar nu vă speriați, acesta este doar pentru plăcerea de a negocia. Prin urmare, omul cere un preț, pe care și-l scrijelește pe mână, cu un băț. Ne-a invitat să trecem și prețul nostru în același mod. Evident, am avut rezerve, dar pentru că era foarte insistent, am intrat în joc...La final, a strâns tot ce cumpărasem ,împreună cu „pătura” pe care erau așezate și le-a dus la mașină. Când am plecat,surpriză...am simțit că mirosul din sat nu ne-a părăsit!! Ne-am verificat încălțămintea și hainele dar nu am găsit sursa...După căutări disperate am aflat că masaiul strânsese pătura cu toată balega din jur!!! 😊 Oare acesta să fi fost felul lui de a ne ura noroc???!!!
La plecare.
După ce am plecat de la masai aveam mai multe întrebări decât la sosire!!! Bietul Eilaiswa, a trebuit să răspundă la toate...Așa am aflat că masaii devin războinici după ce trec printr-un ritual de maturitate și... „ies la pensie” foarte devreme, în jurul vârstei de 35 de ani. Părul lung împletit în numeroase codițe este specific războinicilor, după această perioadă ,ei se tund scurt,asemeni femeilor.
Un masai poate să aibă mai multe soții, dar nu în același timp, precum musulmanii, ci pe rând. Asta,dacă este suficient de bogat, să își mai „cumpere” una. Cum aici averea se măsoară în vite, și soția este cumpărată dând la schimb un număr variabil de vite (aproximativ 8). Femeia este cea care schimbă tribul, bărbatul îl păstrează. Copiii locuiesc cu părinții doar atunci când sunt foarte mici, apoi se mută cu bunica.
Masaii sunt majoritar creștini!!?? Deși am văzut câteva biserici, înainte de a ajunge în rezervație, îmi e greu să cred că pot fi considerați creștini oameni care au mai multe soții, care nu au ceremonie de căsătorie și nici de înmormântare...Ei sunt, pur și simplu îngropați în savană,și în clipa următoare sunt uitați. Și... acesta este un obicei relativ nou, pentru că în urmă cu câțiva ani erau lăsați în pustiu, drept hrană pentru animalele sălbatice...
Șirul neîntrerupt de întrebări și răspunsuri a fost oprit brusc de apariția altor două exemplare, din seria „FIVE UGLY”.Zeci de vulturi și marabou găsiseră hrană la doar câțiva metrii de noi. Din fericire erau atât de multe păsări, încât nu am putut nici măcar să ghicim ce mâncau...I-am văzut cum survolau zona ,cum aterizau, și cum decolau după ce se săturau.
După masa de prânz am avut ultima „ședință” de safari. Aceasta a fost ceva mai liniștită la început. Am revăzut leii, care se încălzeau la soare pe aceleași stânci pe care îi vzusem dimineața,alți doi gheparzi, alte două specii de antilope,printre care și cea mai mică antilopă din lume, DIK-DIKS, precum și o mulțime de specii de păsări..
O pisicuță,puțin mai mare...
...traversa netulburată strada.
Tsesebe-o altă specie de antilope pe care am văzut-o în ultima zi
Dik-Diks
Pentru că în prima zi în Nakuru îl întâlnisem pe Pumba,în ultima seară înainte de a ne lua rămas bun de la savană l-am întâlnit și pe Timon...Inițial, am văzut doar un singur popândău ce traversa drumul, după care am zărit, în departare, o întreagă „armată”....
Micuțul Timon
Spre seară ,când ne retăgeam spre hotel am avut „șansa” să coborâm din mașină pentru a treia oară ,de data asta fără voia noastră sau a ghizilor. Motivul? O pană...în mijlocul savanei.Așa că am coborât cu toții, șoferi și pasageri.Timp de 20 de minute,cât au durat reparațiile, ne-am bucurat să simțim căldura savanei sub picioare.A fost șansa noastră să ne luăm rămas bun de la unul din puținele locuri din lume rămase neschimbate în ultimii 2000 de ani...
Pauză...neprevăzută.
Am părăsit savana cu bucuria de a fi întâlnit 4, din cei 5 „grei” ai Africii - leul, elefantul, rinocerul și bivolul (nu am văzut leopardul) și... 4, din cei 5 „urâți” - vulturul, marabou, antilopa gnu și mistrețul (nu am văzut hiena).
În următoarea zi am plecat spre Mombasa,dar aceasta este o altă poveste și va fi povestită la timpul ei...
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu