Uganda este un amestec unic intre frumusețe, tradiție și modernitate!!!
După întoarcerea în sat am băut un suc și am mâncat o lipie la „pub”, alături de localnici apoi am mers în vizită la un trib de pigmei.
Aceștia sunt, conform wikipedia, oameni care la vârsta de adult nu depășesc înălțimea de 1,50 m. Reprezintă unul dintre puținele triburi de băștinași care au mai trăit izolat în Africa. Datorită faptului că locuiau în pădure, ducând o existență bazată pe vânat, punând astfel în pericol atât gorilele cât și celelalte animale sălbatice, oficilitățile au decis să nu le mai permită traiul în interiorul rezervației. I-au adus în sat, le-au costruit locuințe și le-au oferit haine. Judecați voi, după imagini, cât de bine au făcut-o...
Deși în prima parte a zilei vizitasem o familie de gorile în mediul lor natural de viață, momentul întâlnirii cu pigmeii a fost, cel puțin pentru mine, mult mai încărcat de emoții.
Aceștia ne-au așteptat în fața casei, cea în care locuiau cu toții (aproximativ 25 de persoane), pregătiți să ne prezinte tradițiile. După prima melodie, în care își cântau durerea că au fost smulși din casele lor din munți și aduși în sat, o parte dintre noi eram cu ochii în lacrimi...Din fericire, au urmat cântece mai vesele, acompaniate de tobe și însoțite de dansuri. Este uimitor, cât de repede reușesc acești oameni să treacă peste problemele lor reale și să se bucure de cântec, dans și de întâlnirea cu alții. La final au reușit, chiar să ne prindă și pe noi în dansul lor!!!
Dispozitiv de purtare pentru bebeluși tipic pentru estul Africii
În Uganda, inclusiv papușile poartă un bebeluș in spate 😊
După primele 20 de minute parea ca ne cunoștem de cel puțin 10 de ani...
Ne-am despărțit cu greu de acești oameni atât de sinceri și frumoși dar atât de oropsiți...Pentru că nu știam câți din banii pe care i-am plătit pentru a intra în sat ajung ,de fapt, la ei am cumpărat câte ceva din obiectele făcute de ei din „paie”. Astfel, de acum o să am în camera mea un mic coșuleț împletit care o să îmi amintească de ei...
Dimineața, la sosire, fiind în cea mai mare parte a timpului întuneric, nu am reușit să vedem prea mult din sat dar întoarcerea a fost în plină zi și am putut să vedem atât locurile cât și oamenii lor .
Dimineața, la sosire, fiind în cea mai mare parte a timpului întuneric, nu am reușit să vedem prea mult din sat dar întoarcerea a fost în plină zi și am putut să vedem atât locurile cât și oamenii lor .
La școală!
Curtea era plină de copii îmbrăcați în uniforme colorate...
La croitor!
În multe țări din Africa atelierele de croitorie sunt reprezentate doar de o mașină de cusut ...situată undeva la exterior (în fața casei sau chiar, pe trotuar).
La piață!
Uneori legumele și fructele se vând pe marginea drumului, imediat după ce au fost recoltate...
La benzinarie!
O pompă, un ghișeu și... doi vânzători 😧😊
Cu familia!
În Uganda natalitatea este foarte mare.
Astfel, aproape fiecare femeie întâlnită poartă un bebeluș in spate!!!
Peisajele pe care le-am văzut din mașină în drumul spre oraș sunt greu de descris în cuvinte, dacă nu ești, cumva, vreun scriitor consacrat. Munții au numeroase nuanțe de verde care, scăldate în lumina caldă a apusului, străluceau din loc în loc iar văile adăpostesc lacuri, care împrumută din verdele intens pădurii.
La câmp!
Pământul este muncit în general de către femei, foarte rar am văzut bărbați...
Mămicile își aduc și bebelușii la muncă...
Lacul Mutanda
Peisaje care i-au facut pe mulți dintre călători să numească o anumită parte din țară „Mica Elveție”.
Nu exista nici o palmă de pământ nemuncit. El este lucrat, evident, cu sapa. Cred că nici nu ar fi posibil altfel, pentru că aproape toate terenurile sunt în pantă. În Uganda natalitatea este extrem de mare (a doua din lume, după Nigeria). Astfel, fiecare femeie are, în medie, între cinci și șase copii. Copiii sunt purtați în spate, și prinși în jurul taliei.
In afară de stopul pe care l-am făcut să fotografiem lacurile, am mai avut unul... neașteptat.
Uganda este una dintre țările cu cea mai mare bogăție în specii de păsări din lume, peste 1000. Dar ,de departe, pentru ugandezi cea mai importantă dintre acestea este cocorul încoronat, pasărea națională, a cărei imagine este prezentă chiar și pe drapel. Am avut norocul să vedem nu unul singur, ci o familie intreagă (cel puțin 20) într-o grădină din apropierea drumului. Această pasăre este celebră pentru fidelitatea ei, își alege perechea „pe viață” iar în cazul în care, unul dintre „parteneri” își pierde viața, celălalt rămâne singur, pentru totdeauna...
Cocorul încoronat (crowned crane) este pasărea națională a Ugandei
Ziua următoare am petrecut-o în mașină în cea mai mare parte. Drumul de la Kabale până la Kampala, capitala țării, dureaza intre 6 și 12 ore. Știu ce gândiți pentru că așa am gândit și noi, cum între 6 și 12?...între 6 și 7 poate, între 8 și 9 sau între 10 și 12, dar între 6 și 12 e cam mare diferența! Explicația am aflat-o pe drum!!! Noi am făcut aproape 12 ore!!! Dar, să nu vă închipuiți că ne-am plictisit...
Mărturisesc că nu mi-am imaginat cand am plecat de acasă că voi găsi aici peisaje atât de frumoase...
Am oprit să mâncăm porumb copt pe marginea drumului, pepeni, banane, mango sau ananas, să facem poze cu localnicii dar și ei sa facă poze cu noi. Da,...și reciproca e valabilă! Pentru că văd albi foarte rar, prezența unuia este un lucru curios care merită imortalizat. Dacă, în același timp din două mașini coboară 11 albi care vor să mănânce pepeni, devine o știre, și toată lumea se strânge să o vadă „live”...
Piețe de legume și fructe!
„Sfatul bătrânilor”
Am incărcat marfa...
Nu, nu erau pentru noi, ci pentru șofer și familia lui!
Stop pentru gustarea de fructe ( pepene).
Alt stop, altă gustare!
Aici aveau mango, ananas și banane...
Stop pentru porumb copt!
... la schimb, oferim o ședință foto..
Se poate mai repede, vă rog? 😉
Nu vreți și niște frigărui?
Cel mai împortant stop din această zi a fost, însă, la Ecuator, pe care l-am traversat „pe jos”. Cercul imaginar, care împarte planeta în doua jumătăți, emisfera sudică și cea nordică, este reprezentat de o linie galbenă care traversează strada, iar locul este marcat printr-un mic monument, de o parte și de alta a ei. Am oprit mașinile înainte de linie și am făcut fotografii, atăt in sud cât și in nord sau in sud și nord în același timp. Dupa ce am traversat linia și am trecut în emisfera nordică am început să ne simțim, deja, mai aproape de casă...😊
Ecuatorul!!!
Să mă îndrept spre nord, spre sud sau să mai rămân puțin, la mijloc?
