Etiopia-Valea râului Omo-Prima parte

  Dacă m-ați întreba cum se simte, în general, un copil european care vizitează Etiopia, nu aș ști să vă răspund(sincer, nici nu am văzut vreunul pe acolo...). Știu,însă, că eu m-am simțit precum un mare realizator de documentare pentru Național Geografic sau Discovery Chanel, unul care a primit misiunea să descopere lucruri extraordinare despre aceste locuri iar apoi să le împărtășescă și celorlalți!!!

  Fac asta de ceva timp, doar că la o scară mai mica.😊Astfel, atunci când mă întorc din călătorii pregătesc un proiect pe care il prezint la școală colegilor. În general e scurt- geografie(preferata mea), puțină istorie și...multe, multe fotografii. La o scară mai mare, împărtășesc cu voi o parte din experiențele mele.

  În unele dintre destinații, cum e cazul Etiopiei, nu e nevoie să cauți extraordinarul, pentru că el te însoțește pretutindeni!!!

  În urmă cu 2000 de ani, romanii aveau o civilizație înfloritoare. Chiar dacă nu ați văzut Roma sau Pompeiul, sigur ați citit despre orașele bine organizate, casele împodobite cu mozaicuri, curțile cu grădini și fântâni, numeroasele teatre sau amfiteatre.

  În urmă cu peste 3000 de ani, egiptenii aveau și ei o civilizație extrem de bine dezvoltată. Chiar dacă nu ați ajuns în Egipt, sigur ați citit despre orașe celebre precum Alexandria sau Luxor, cu templele lor uimitoare, aleile împodobite cu statui și piețele ce aveau în centru un obelisc.

  Majoritatea zonelor din sudul  Etiopiei sunt uscate și neospitaliere. Excepție fac doar cele ce înconjoară lacurile și râurile. Râul Omo este un râu important din această parte a țării al cărui curs se desfășoară în întregime pe teritoriul ei. Se varsă în lacul Turkana, la granița cu Kenya. De-a lungul văii sale și-au găsit adăpost numeroase grupuri tribale. Aceștia și-au păstrat neatinse obiceiuri și tradiții vechi de mii de ani care nu au nimic în comun cu civilizațiile romană sau egipteană despre care vă vorbeam, ci le preced cu mult pe acestea.

  Cei șapte membri ai grupului, șase adulți și un copil( adică, eu!!!), îmbarcați în două mașini 4x4, împreună cu doi șoferi și un ghid am străbătut, timp de 9 zile, distanțe impresionante, uneori pe drumuri greu practicabile pentru a găsi aceste triburi și a afla cât mai multe despre felul în care trăiesc.

   Deși au trecut două luni de când ne-am întors și amintirile s-au mai așezat, senzația de șoc nu m-a părăsit complet. Știam pentru ce am plecat, știam în mare ce urma să văd acolo, dar ceea ce am găsit a depășit orice putere de a imagina. Spre deosebire de majoritatea țărilor din lume, unde tradiția este amintită turiștilor doar de costumele pe care localnicii le poartă pentru spectacole sau și le pun rapid pentru a face fotografii, aici totul e dureros de real. E greu de crezut că într-o lume în care marile firme de haine își schimbă colecția în fiecare sezon, mai există oameni care își acoperă corpul cu piei de animale. De asemenea, e greu de imaginat că înt-o lume în care clădirile de zeci de etaje înălțime au devenit o prezență firească,  mai există oameni ce locuiesc într-o „căpiță de fân” pe care o denumesc locuință...

  Trebuie să vă spun că programul pe  care îl aveam când am plecat în călătorie a fost doar orientativ. Acesta a suferit numeroase modificări pe parcurs, dictate de târguri săptămânale pe care doream să le vedem dar care aveau loc doar într-o anumită zi din săptămână, de ceremonii despre care am aflat că urmează să se desfășoare și la care era musai să participăm, etc. Astfel, am ratat triburi sau obiective care erau incluse în program în favoarea altora care ni s-a părut că merită dar nu erau incluse în program. Din fericire, ghidul și șoferii au fost foarte flexibili și au venit în înâmpinarea curiozității noaste .

  Pe valea râului Omo pot fi întâlnite 16 grupuri etnice diferite. În funcție de grupul lingvistic din care fac parte, ele sunt împărțite în nilo-saharian, omotic și cushitic. Am reușit să întâlnim cel puțin câte un trib din fiecare dintre acestea. Diferențele între aceste mari grupuri etnice sunt colosale, dar și cele dintre triburi aparținând aceluiași grup sunt foarte mari. Diferă felul în care se îmbracă, cel în care își construiesc casele dar mai ales tradițiile. Distanțele mari pe care trebuie să le parcurgi de la un trib la altul, unele imposibil de străbătut cu piciorul precum și limba diferită ar putea să explice, măcar parțial, cum aceste diferențe s-au menținut în timp.

  Faptul că am plecat din Addis Abeba și am străbătut mai întâi zona lacurilor, întâlnind în primele zile triburile mai evoluate, asemămătoare celor pe care le întâlnisem și în alte părți din Africa, a fost un mare avantaj pentru că ne-a permis să ne obișnuim lent cu lumea acestora. Nici nu pot să îmi imaginez cum ar fi fost să coborâm din avion în mijlocul tribului mursi sau hamar. Cu siguranță acțiunea din filmul Vizitatorii al lui Jean-Marie Poire, evident inversat, ar fi fost o poveste de bebeluși pe lângă realitatea trăită de noi...

 Nu pot să vă spun mare lucru despre  capitală pentru că am stat extrem de puțin aici. Am aterizat seara târziu iar în dimineața următoare, după ce am vizitat Muzeul Național pentru întâlnirea cu Lucy, mai exact rămășițele umane ale celei care a trăit în urmă cu trei milioane de ani și a fost descoperită în 1974 în Valea Marelui Rift, am părăsit Addis Abeba cu destinația Awasa, capitala regiunii de sud a țării. Pe drum am văzut câteva lacuri vulcanice- Hora, Bobagaya,și Kurifu iar mai apoi, Langano și Abijatta-Shalla.

 Am luat masa de prânz la un restaurant minunat cu o  priveliște fantastică și am comandat pentru prima dată mâncăruri etiopiene. Seara ne-am odihnit la un frumos hotel de patru stele din Awasa, un oraș pitoresc înconjurat de munți. Nimic din toate acestea nu prevestea  ceea ce urma să vedem în zilele următoare!!!

Imagini de pe terasa restaurantului la care am luat prânzul

Injera- pâinea tradițională etiopiana

Zona de servire a cafelei din restaurant

   Pentru că am postat o fotografie cu zona de servire a cafelei, cred că se cuvine să întrerup puțin relatarea și să vă vorbesc despre aceasta.

  Etiopia este țara de unde a plecat cafeaua către întreaga lume. Legenda spune că a fost descoperită de un cioban care a sesizat că atunci când pasc frunzele anumitei plante, caprele sale devin mai energice. Devenit curios, a încercat să mănânce boabele acelei plante și a observat că nu îl mai întâlnește pe...Moș Ene o perioadă luuungă... de timp. A luat cu el boabele și le-a dus unui călugăr. Acesta a prevăzut probabil atracția pe care acestea urma să o exercite pentru om și le-a aruncat în foc. Dar, din foc s-a ridicat mirosul încântător de cafea proaspăt prăjită care a atras atenția celorlalți călugări. Aceștia au sărit imediat să salveze boabele. Le-au aruncat în apă rece și... așa a apărut celebra băutură !!!

Sami, ghidul nostru, era originar din Kaffa, zona de baștină a ciobanului din legendă și era foarte mândru de asta!

Chiar dacă ulterior planta s-a răspândit pe întreg globul, etiopienii țin să le arate tuturor că băutura, devenită prețioasă pentru întreaga lume, a plecat de la ei. Astfel, au cele mai multe cafenele pe metru pătrat pe care mi-a fost dat să le văd vreodată!!! Acestea pot fi văzute atât în hoteluri și restaurante cât și pe marginea drumului, în locuri în care un european de rând(nu noi...) nu s-ar gândi niciodată să oprească. În aceste locuri cafeaua urmează un lung proces de prăjire, râșnire și apoi preparare chiar în fața viitorului consumator. Am aflat de la adulți că rezultatul nu e întotdeauna fantastic, dar cu siguranță e foarte interesant pentru cei care s-au obișnuit să își cumpere cafeau gata râșnită sau uneori chiar gata preparată...

   Am început a doua zi în forță. La prima oră am vizitat piața de pește a orașului, o „cutie” din bețe, situată chiar pe malul lacului. Aici peștele ajungea „pe tarabe” direct din bărcile pescarilor,  iar asta se întâmpla dacă nu era vândut chiar din fața acestora... Aglomerația era foarte mare iar reclama ...zgomotoasă. Negocierea era scurtă iar banii erau ținuți în teancuri... la vedere. Toate se întâmplau sub atenta supraveghere a uriașelor păsări marabu, care așteptau răbdătoare încheierea tratativelor pentru a începe curățenia!!! De acum devenise clar, ne aflam în Africa...

Piața de pește

  Odată ce am realizat că ne aflăm în Africa, ne-am reamintit un lucru extraordinar care ți se poate întâmpla doar aici: să întâlnești  în parcuri sau pe marginea străzii, animale pe care în Europa le găsești doar la Zoo. Astfel, după ce am văzut piața de pește, pentru a nu ne plictisi până când șoferii se întorceau de la benzinărie, am intrat în parcul aflat în imediata vecinătate. Aici...surpriză!!! Familii întregi de maimuțe velvet și colobus extrem de prietenoase, te înconjurau din toate părțile!

Populația Alaba

  După ce am admirat copacii și pe  jucăușii locatari ai acestora, am pornit la drum, cu destinația finală Arba Minch. Pe drum am traversat una dintre cele mai frumoase regiuni din sudul Etiopiei, zonă în care locuiește populația Alaba, oameni care în trecut erau nomazi dar care acum s-au stabilit și se ocupă cu agricultura și creșterea animalelor.

  Aceștia au reprezentat primul grup etnic etiopian vizitat de noi. Au case rotunde, lipsite de geamuri impodobite cu picturi atat la interior cât și la exterior. Au fost foarte primitori, ne-au poftit în casele lor, au acceptat să facem fotografii și ne-au organizat rapid chiar și un mic spectacol. Știu, pare ciudat să fac asemenea precizări și vă întrebați cum altfel ar putea să fie, mai ales că se așteptau să primească și ceva bani sau cadouri la finalul vizitei. Ei bine, nu toate triburile etiopiene sunt foarte primitoare iar noi am cunoscut și multe excepții în zilele care au urmat...

Casele tribului Alaba sunt pictate la exterior

...și la interior. 

Sunt foarte spațioase, răcoroase dar și foarte curate

Copiii ne-au cântat un cântec tradițional de nuntă, acompaniat la tobe.

...iar la plecare ne-a condus tot satul.

  În imagine îl puteți zări și pe Sami, ghidul nostru, străduindu-se să ne traducă versurile. Misiunea nu era ușoară! V-am povestit că fiecare trib are propria limbă! Astfel, pretutindeni aveam nevoie de un localnic care să știe engleză sau  amharică.

                                                                     Populația Dorze

   Am ajuns în satul populației Dorze în partea a doua a zilei. Localnicii sunt în special țesători dar se ocupă și cu agricultura și creșterea animalelor. Cândva au fost războinici, deși cu greu ai putea să îți dai seama de asta acum. Caracteristic acestui trib este felul în care își construiesc casele. Acestea sunt in formă de... elefant.😊 Deși sunt construite în întregime din bambus și bananier, rezistă aproximativ 80-100 de ani. Datorită umezelii și a dăunătorilor, în timp devin din ce in ce mai scunde. Uneori, chiar proprietarii decid să le taie  de la bază și să le mute într-un alt loc mai sigur. La interior sunt separate în mai multe camere cu ajutorul unor covoare.

 Am amintiri frumoase despre acest trib extrem de primitor. Ne-au prezentat tehnica țesutului (îndeletnicire  care revine bărbaților) și ne-au permis chiar să le dăm o mână de ajutor. Apoi ne-au arătat cum se face kocho, o pâine fermentată care stă la baza dietei lor și pe care ulterior ne-au servit-o impreună cu pastă de ardei și miere. La final ne-au invitat la „party”, o petrecere cu muzică live și dans pentru care se strânsese tot satul. Nu mi-am dat seama dacă petrecerea a fost organizată pentru noi sau urma să se desfășoare oricum...știu doar că am văzut atâta chef de viață la niște oameni trecuți de prima tinerețe, cum rar mi-a fost dat să văd. M-a impresionat în mod special o doamnă, care depășise de ceva timp vârsta pensionării și al cărei partener de dans era cel puțin de aceiași vârstă cu ea...Cred că a simțit că o admir pentru că la următorul dans m-a invitat și pe mine!!! 

Căsuțele în formă de...elefant

Exersând tehnica țesutului

Munca necesară pentru pregătirea pâinii tradiționale .

Se iau frunzele de fals banana(arată ca un bananier dar nu face fructe) și se presează cu un băț pănă ce se extrage toată seva . Aceasta se pune la fermentat într-un vas ascuns în pământ pentru o perioadă lungă de timp( până la câteva luni...). După această perioadă se scoate, se frământă și se pregătește pe plita încinsă un fel de „lipie”.

Nu aveau pâine cu sare

... dar ne-au servit cu „pâine” și miere sau pastă de ardei

Raiul fotografilor!

Țesături pline de culoare expuse pentru a atrage atenția  potențialilor cumpărători

Petrecerea!!!

În timp ce unii dansau, ceilalți băteau din palme în ritmul tobelor.

  Cum călătorului îi stă bine cu drumul, am fost nevoiți să părăsim petrecerea tocmai când distracția era în toi. De data asta ne îndreptam către o populație păgână...tribul Konso. Înainte,însă, ne-am petrecut noaptea în Arba Minch, la Paradise Lodge, un loc desprins parcă din rai dar nu datorită camerelor care erau normale, chiar modeste ci datorită peisajului extraordinar în care era încadrat!

  Dar despre noaptea petrecută alături de mistreți, despre tribul Konso, precum și despre Hamar, Mursi sau Dassanech o să vă povestesc în articolele care urmează. Pe curând!