Tania Timoianu

Pentru a încheia ciclul articolelor despre călătoria din Rwanda și Uganda rămasesem datoare cu unul destinat orașului Kampala, capitala celei din urmă. Vă mărturisesc că m-am hotărât greu să scriu acest articol și au fost nenumărate momente în care am fost tentată să renunț la el. De ce? Pentru că v-am obișnuit până acum să scriu despre locuri frumose și oameni minunați. De aici, însă, am rămas cu un sentiment de insecuritate și mizerie despre care aș fi preferat să nu vorbesc. Știu, însă, că nu toate au fost rele și că pentru mulți dintre voi o opinie cinstită este mult mai importantă...

Capitala și cel mai mare oraș al țării, Kampala, are aproximativ 1.500.000 de locuitori dar trei-patru milioane dacă luăm în calcul și zona metropolitană și are o istorie foarte lungă. Regatul poporului ganda, numit Regatul Bugandei a fost cel mai mare dintre regatele tradiționale din Uganda și a cuprins toată regiunea centrală a țării inclusiv capitala. Buganda era, de asemenea, unul dintre cele mai mari și mai puternice regate din estul Africii în secolele 18 și 19. Organizarea lor i-a impresionat pe britanici când au ajuns aici la sfârșitul secolului 19 și astfel în anul 1892 le-au oferit statutul de protectorat britanic.

Aceasta este așezată pe câteva coline, fiecare având în vârf câte o clădire guvernamantală sau un obiectiv religios.

Când am ajuns aici (după 12 ore petrecute, în cea mai mare parte, în mașină)...era deja întuneric. Prin bezna de afară, am putut să zărim doar aglomerația și mizeria... Uganda este o țară curată, cu peisaje superbe și oameni minunați...asta dacă nu luăm în calcul capitala, unde lucrurile se schimbă aproape complet .

În cele două zile pe care le-am petrecut în capitală am reușit să vedem majoritatea „obiectivelor turistice” recomandate de ghidurile internaționale celebre pentru că recomandări autohtone nu am prea găsit, cu toate că am „colindat” insistent blogurile înainte de plecare.

Prima zi am petrecut-o cu grupul și cu toate că ne-am trezit devreme, datorită aglomerației din trafic și distanțelor relativ mari dintre obiectivele propuse, nu am reușit să vedem mare lucru...

Palatul Regal (Lubiri Palace) și Parlamentul sunt situate unul cu fața la celălalt, fiecare pe câte un vârf de colină. Strada care la unește are la mijloc, un fel de „arc de triumf”, pe sub care poate să treacă doar regele. Prea multe nu pot să vă spun despre ele pentru că, deși am plătit taxă de intrare pentru fiecare în parte intr-unul nu am intrat deloc iar în celălalt am văzut doar sala de ședințe. Conform tradiției locale femeile nu poartă pantaloni, astfel că, pentru a putea intra... în curte ne-au dat tuturor fetelor câte o eșarfă să ne acoperim picioarele.

Palatul nu putea fi vizitat, dar am fost invitați să vedem celebrele camere de tortură ale lui Idi Amin, aflate în apropiere. Probabil că unul dintre motivele pentru care nu mi-a plăcut orașul a fost sentimentul dureros pe care mi l-a produs acest loc cumplit. „Camerele” erau înconjurate de un șanț cu apă electrificat iar pereții păstrau încă mii de mesaje emoționante scrise de cei condamnați. Impresia este cu atât mai puternică cu cât aceste orori au avut loc relativ recent (1971-1979) iar autorul lor a scăpat nepedepsit și s-a bucurat în liniște de ultimii 24 de ani din viață petrecuți în Arabia Saudită.

Palatul regal, recent renovat, era închis.

Curtea...

În curtea palatului este expusă, evident în scop turistic, caroseria mașinii lui Mutesa, distrusă de către Idi Amin(un Rolls-Roys)

Drumul de acasă până la „birou” al regelui...(desparte Palatul de Parlament)

„Arcul de triumf”

...și Parlamentul.

În curte te întâmpină chiar regele (mai exact...statuia lui)

Pregătită pentru discurs...în sala de ședințe a Parlamentului.

Pe locul regelui

Piața de legume și fructe este extrem de aglomerată. Fructele exotice, ca mango, ananas sau papaya te ademenesc de pe toate tarabele dar mirosurile pestilențiale nu prea te lasă să te apropii. Drumul către tarabele cu fructe este flancat de vânzătorii de haine second-hand, care își transformă munca în „show” cântând în timp ce mută hainele dintr-o gramadă în alta pentru a atrage cumparatorii.

Piața de haine și încălțăminte second-hand

Legume...

... și fructe.

Wild Education Life Center din Entebbe (un nume foarte pretențios) ascunde, de fapt, o grădină zoologică. Dar, după ce ai văzut animalele în libertate, e cam greu să le mai poți privi chinuite la ZOO. Ne-am bucurat, totuși, să urmărim aproape 30 de minute viața unei familii de cimpanzei. Unul dintre ei era vizibil fascinat de o cană de plastic de care a fost nedezlipit in tot acest timp. In plus, am văzut niște specii de păsări mai rare precum hornbill și shoebill pe care nu le-am întâlnit până atunci.

Wild Educațion Life Center

Recunoașteți personajele?

Bucuroasă că mi-am întâlnit mascota!

Cimpanzeul nedezlipit de cana lui

Kasubi Tombs este singurul monument din capitală care a fost inclus în patrimoniul UNESCO. Acesta este locul unde sunt înmormântați regii Bugandei. Din păcate, în urmă cu câțiva ani toate mormintele au ars și erau în reconstrucție.

Complexul unde se află mormintele regilor

...și dacă ar fi să dăm crezare plăcuțelor înformative, în curte printre găini se află... vaduva regelui.

Din explicațiile neclare ale ghidului este...văduva tuturor regilor 😊, doar că nu cea reală ci una simbolică. Aici realul se împletește cu fantasticul la tot pasul pentru că se pare că regii nu mor niciodată ci..se pierd în pădure, prin urmare doamna din imagine nu are cum să fie... văduvă, ea doar își așteaptă soțul...sau soții. Nu știu că am amețit complet și cred că v-am amețit și pe voi...

Ndere Cultural Centre

Am încheiat ziua cu un spectacol de muzică, dansuri tradiționale și un concert de tobe cum numai în Africa poți să găsești. El este susținut de reprezentanți ai celor 20 de triburi ugandeze și a fost, de departe, partea cea mai frumosă a zilei.

Spectatorii, în marea lor majoritate turiști, stau la mese, mănâncă, beau și se bucură de „show”

Am încercat să dansăm și noi dar e greu să le imiți ritmul dacă nu îl ai ...„în sânge”

Ziua următoare ne-am desparțit de grup. Acesta și-a continuat drumul spre Kenya iar noi am rămas în Kampala. Astfel, în prima parte a zilei am vizitat moscheea și Muzeul Național, pentru că aveam nevoie de acces la internet am luat prânzul la Mall, apoi în partea a doua l-am lăsat pe șofer să ne ajute să vedem ce ne-a scăpat.

Gadaffi National Mosque

Deși este este o țară majoritar creștină, Uganda are cea mai mare moschee din estul Africii, a doua ca mărime din întreg continentul. Ea este construită pe vârful celei mai „vechi”coline din oraș și se învecinează cu cea mai veche casă din oraș, construită în 1900, atunci când primii coloniști britanici au ajuns aici. Construcția moscheei a fost începută în 1972 de către... Idi Amin și a fost terminată în 2007 cu sprijinul lui ...Gadaffi. Poate găzdui 20.000 de persoane😮, are cinci domuri și un minaret ( 50 de metri). Din acesta se poate vedea tot orașul vechi precum și bisericile situate pe alte vârfuri de colină, una protestantă, una catolică și chiar una ortodoxă.

La intrare trebuie să te înregistrezi.

...și primești îmbrăcăminte adecvată vizitei

Ghidul nostru a fost un băiat de maxim 18 ani care a deschis moscheea pentru noi (eram singurii turiști) și ne-a vorbit despre toate etapele care au dus la construcția ei.

Ne-a explicat că decorațiunile interioare au fost aduse, fiecare, din altă parte a lumii și vor să transmită un mesaj de solidaritate.

Minaretul acesteia reprezintă cel mai bun punct de obsevație a orașului

Cea mai veche casă din oraș (construită de britanici în anul 1900), aflată pe aceiași colină.

În minaret

Acesta nu a fost finisat în interior

Muzeul Național

Aici fotografiatul nu este permis la interior. Am văzut exponate care aduc informații, în special, despre modul de viață al oamenilor din perioada precolonială, tribală și despre primii exploratori ajunși aici(Speke și Stanley). În curtea interioară se află un alt muzeu, un fel de Muzeu al Satului, cu locuințe tradiționale ale tuturor triburilor și un cimitir de mașini unde poți să vezi mașinile tuturor șefilor de stat.

Case tradiționale ale diverselor triburi.

Cu siguranță există diferențe între ele, doar că eu nu am reușit să le găsesc...

Una dintre limuzinele oficiale.

Plaja

Aici am ajuns în jurul prânzului, când soarele ardea îngrozitor. Da, știu, Uganda nu are deschidere la mare dar are Lacul Victoria, cel mai mare lac de pe întreg continentul. Plaja era acoperită cu nisip fin iar apa lacului făcea mici valuri, astfel încât ai fi putut să o confunzi cu ușurință cu una la mare. Pentru că soarele nu îți permitea să stai mai mult de 10 minute afară și nici baie nu îndrăzneam să facem (citisem înainte de plecare despre o bacterie periculoasă care s-ar găsi în apă) nu am zăbovit prea mult. În plus, pentru că era un fel de plajă „privată”, fotografiatul era interzis.

Lacul Victoria, pe partea opusă plajei.

În partea a doua a zilei, cea în care l-am lăsat pe șofer să aleagă pentru noi, am făcut încă un tur de oraș și am văzut gara, autogara, micul port spre o insulă de pe lac și chiar cartierul unde acesta locuia.
În plin centru al orașului erau cartiere extrem de sărace cu maghernițe lipite una de alta pe post de case. Probabil din acest motiv viața oamenilor se desfășoară, în cea mai mare parte, în stradă.

Gara

Portul

Mâncarea preferată de localnici este pregătită la grătar.

Pretutindeni te însoțește mirosul de fum și de carne friptă și pare că ar fi... 1 mai în fiecare zi.

Spre seară ne-am îndreptat spre aeroportul din Entebbe, oraș aflat la 30 de km de capitală pentru zborul spre casă, via Nairobi, apoi Londra.

Aici ar fi trebuit să ia sfârșit aventura noastră în estul Africii dar nu a fost să fie așa....Ea a continuat în Nairobi!!!

Pentru că urma să ajungem puțin după miezul noptii și aveam zbor spre Londra în dimineața următoare am făcut rezervare la un hotel din aeroport, sau mă rog, așa ar fi trebuit să fie...Planul era simplu, ne aștepta cineva din partea hotelului, ne transfera la hotel, dormeam vreo 6-7 ore iar dimineața reveneam în aeroport.

Ei bine, după ce am ajuns, am trecut frontiera (din fericire aveam viză de Africa de Est care ne permitea să patrundem și în Kenya fară alte taxe) și ne-am luat bagajele trecuse de mult de miezul nopții. În fața aeroportului nu era nici urmă de șofer din partea hotelului!!! În fine, după 30-40 de minute și câteva telefoane acesta a apărut și în următoarele 20 de minute am fost la hotel.

Acolo, evident, trebuia să facem check-in... Recepționera, foarte drăguță, ne-a explicat pe îndelete programul pentru micul dejun și în ce constă acesta cu toate că i-am spus de la început că suntem foarte obosite și ne interesează doar câteva ore de somn (câte au mai rămas...). Ea însă ne-a însoțit... și a insistat să ne prezinte camera, mai exact camerele pentru că ne-a oferit o cameră din cadrul unui apartament, așa că aveam vreo 3 dormitoare, un living si 2 băi, deși noi nu doream decât un pat. După ce și-a terminat în sfârșit expunerea și am încuiat ușa după ea, ne-am îmbrăcat în pijamale și ne-am grabit să ne băgăm în pat. Nici nu intrasem bine că am auzit soneria. La ușă era agitație mare iar șoferul și recepționera vorbeau în același timp. Ne-a luat ceva timp să ne dăm seama ce se întâmplase...Șoferul greșise hotelul!!! 😊 Între timp fusese sunat de la celălalt hotel, era într-o mare încurcătură și nu mai contenea cu scuzele iar recepționera îi ținea isonul.

Nu am mai pierdut timp să ne gândim cine era vinovat, șoferul care greșise hotelul, recepționera care nu a schițat nici un gest când i-am aratat rezervarea de pe booking.com sau noi pentru că nu ne-am gândit să ii verificăm. Era clar „ca lumina zilei” că eram așteptate la celălalt hotel și trebuia să ne mutăm...asta se străduiau din răsputeri să ne transmită cei doi. Așa că am plecat... în pijamale și cu rucsacii în spate.

Din fericire am ajuns rapid (maxim 10 minute cu mașina)!!! Aici, o altă recepționeră la fel de amabilă 😊 ne-a preluat pentru... check-in. Nu mai eram capabile să o întrerupem așa că am lăsat-o să ne explice... programul pentru micul dejun și să ne prezinte camera, aflată ca și anterioara într-un apartament imens.

Și astfel, după maxim trei ore de somn am revenit la aeroport...pentru un nou check-in. Noroc că ne aștepta un drum lung în care puteam să dormim în voie...